Pachetul conține 3 romane de Crăciun: • Un înger de Crăciun • Crăciun în stil românesc • Iubire cu gust de ciocolată Autor: Mara Eremia
Prințul din Emirate Într-o lume guvernată de bărbați, de religie și putere, Azar Emaar, prințul moștenitor al emiratului Abu Dhabi, urmează să preia conducerea Emiratelor Unite Arabe după ce tatăl acestuia abdică de la tron în favoarea lui. Când Azar o reîntâlnește pe cea de care s-a îndrăgostit încă din copilărie, pe Amira El Jir, focul din inima lui se aprinde mai tare ca niciodată și este capabil de orice să o știe a lui. Doar că pasiunea este atât de puternică, de mistuitoare, încât riscă să-i facă sufletul scrum. Mister, secrete și minciuni într-o poveste scrisă atunci când deșertul se dezlănțuie cu toată forța. Prințesa din Emirate „Ai crezut vreodată că îți poți vedea toată viața cum trece prin fața ochilor tăi într-o singură secundă? Ți s-a întâmplat să uiți cum este să trăiești, simțindu-te ca și cum ai muri de o mie de ori, alunecând în aceeași prăpastie?” Trădare, umilință și răzbunare. Amira El Jir se întoarce în Emiratele Unite Arabe cu o dorință arzătoare de a se răzbuna pe toți cei care au făcut-o să sufere și să verse lacrimi de sânge. Lista este lungă, însă va începe cu el, cel care a făcut-o să guste amarul trădării, cu Azar, bărbatul căruia îi dăruise fără rețineri tot sufletul său. Va putea găsi o cale de a-l ierta sau va dezlănțui Iadul?
Moartea lui Vincenzo Bellanti nu a adus liniște. A adus război. Dominic Bellanti nu a fost crescut să iubească. A fost crescut să conducă, să pedepsească și să distrugă pe oricine îndrăznește să-i conteste tronul. În lumea lui, frica este legea, iar sângele este moneda care plătește fiecare greșeală. Dar nu toți dușmanii vin cu armele la vedere. Giovanni, fratele care a fugit de această lume, este tras înapoi într-un joc murdar, unde mintea devine cea mai periculoasă armă. În același timp, femei misterioase apar din umbre, purtând secrete care pot prăbuși imperii și distruge familii din interior. Când focul începe să ardă și sângele se varsă, frații Bellanti vor înțelege un adevăr crud: În lumea mafiei, puterea nu se moștenește. Se câștigă. Se păstrează cu violență. Și se pierde în sânge. Pentru că în final… nu există doi regi. Există doar supraviețuitori.
Spearfish, un oraș liniștit din Dakota de Sud este zdruncinat de trei ani, în fiecare toamnă, de o crimă care depășește orice imaginație bolnavă. Același mod de operare. Aceeași tipologie preferată de criminal. Aceeași dată: Treizeci și unu octombrie. Asasinul nu lasă niciodată vreo urmă. Căpitanul Jacob White are acum la dispoziție doar 72 de ore să prindă ucigașul, altfel riscă să-și piardă poziția. Șefii din Pierre îi trimit un analist comportamental care să-l ajute să dezlege puzzle-ul căruia mereu pare că îi lipsește o piesă. „Superiorii mi-au pus la dispoziție doar șaptezeci și două de ore să găsesc criminalul. Cine dracu’ poate să găsească un psihopat într-un timp atât de scurt? Ne chinuiam de trei ani să-l prindem pe nenorocit și cei din Pierre aveau impresia că în doar câteva ore aveam să facem minuni.” Cu cât ancheta avansează, cu atât apar și mai mulți suspecți. Nenumărate dedesubturi vor fi scoase la lumină, secrete ce vor fi dezvăluite, însă care dintre ei a săvârșit odioasele crime? Toți au câte un alibi solid, care dărâmă orice scenariu pe care căpitanul și l-a construit. Multe piste false vor duce către aceeași întrebare: cine este cu adevărat criminalul? Aceasta este întrebarea de care vă veți lovi pe tot parcursul anchetei. Așa cum spune și căpitanul Jacob White: Orice poveste are două fațete. Adevărul doar una.